S-a descoperit o nouă întrebuințare eficientă pentru Viagra. Poate combate boala care ucide 600.000 de persoane în fiecare an

Publicat: 20/05/2015, 09:50

Oricât ar putea să pară de bizar, Viagra, celebra pilulă albastră administrată împotriva disfuncțiilor erectile, ar putea deveni în viitorul apropiat o armă eficientă contra malariei. Această maladie parazitară cauzează în fiecare an peste 600.000 de decese pe plan mondial, în principal în Africa subsahariană.

Potrivit unui studiu publicat recent în revista Plos One, citratul de sildenafil – cunoscut sub numele de „Viagra” – are capacitatea de a scurtcircuita ciclul de reproducere al parazitului vinovat de propagarea bolii, Plasmodium (cinci specii diferite de Plasmodium sunt susceptibile de a cauza maladia), prin creșterea rigidității globulelor roșii parazitate.

Transmiterea malariei de la un individ la altul nu poate să se facă decât prin intermediul unui vector: femela țânțarului Anofel – din care 68 de specii (din aproape 500) sunt purtătoare ale acestui parazit din regnul protozoarelor. Tratamentele actuale atacă de obicei forma sa asexuată, care este responsabilă cu declanșarea simptomelor (febră, cefalee, frisoare, vărsături, dureri musculare etc.). De această dată, abordarea oamenilor de știință a fost diferită: cercetătorii au vizat forma sexuată, care este transmisă țânțarilor de om în timpul înțepăturii. Dacă acea formă este neutralizată, nu mai poate exista o reproducere sexuată a parazitului în interiorul insectei.

Savanții vor să împiedice globulele roșii parazitate să se regăsească în fluxul sangvin al omului. Într-adevăr, formele sexuate ale parazitului se dezvoltă în interiul hematiilor, care sunt captive mai întâi la nivelul măduvei osoase. Globulele roșii sunt apoi expulzate în fluxul sangvin, de unde pot fi „recuperate” de țânțar prin sângele pe care insecta îl absoarbe în timpul înțepăturii.

Acesta este momentul în care intervine Viagra, rigidizând globulele roșii parazitate și permițând splinei să le elimine. Acest organ are funcția de a filtra sângele pentru a reține și a elimina globulele roșii bătrâne, anormale și rigide. Or, cercetătorii au arătat că deformabilitatea globulelor roșii parazitate este reglementată printr-un sistem de semnalizare celulară specific, care poate fi întrerupt. Substanța activă din Viagra vizează enzimele implicate în deformabilitate, denumite „fosfodiesteraze”. Inhibând aceste fosfodiesteraze în corpul parazitului, Viagra va rigidiza globulele roșii în care se află acele enzime.

„Nu există niciun risc ca Viagra să aibă același efect asupra globulelor roșii sănătoase, deoarece medicamentul vizează fosfodiesterazele parazitului”, a precizat Catherine Lavazec, coautoare a studiului.

Cercetătorii de la două institute pariziene – Institutul Cochin, Institutul Pasteur – și de la London School of Tropical Medicine speră că, prin modificarea substanței active din Viagra, pentru a evita efectul erectil sau prin folosirea unor molecule similare lipsite de acest efect secundar, va fi posibilă stoparea transmiterii parazitului. De altfel, autorii studiului s-au concentrat pe stoparea propagării maladiei prin intermediul țânțarilor, nu pe tratarea în sine a bolii. Este o strategie originală, care are meritul de a potența un aspect foarte puțin studiat în testele care au vizat transmiterea maladiei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare